Social/Economic

Faleza din Cap-Aurora va fi modernizată

Primarul municipiului Mangalia împreună cu mai mulţi reprezentanţi ai municipalității, au inspectat lucrările de amenajare a falezei din Cap-Aurora, dar și alte lucrări de ecologizare și igienizare, care se desfășoară, în prezent, în stațiunile din sudul litoralului. În urma verificărilor din staţiunea Cap-Aurora, edilul dă asigurări că, până la începutul sezonului estival, faleza pietonală va fi complet refăcută, parte integrantă a proiectului european de mobilitate urbană, PMUD.

„Sunt mulţumit să constat că lucrurile se desfășoară conform graficului, iar constructorul respectă termenele de finalizare a investiției, astfel încât să deschidem sezonul estival cu o nouă infrastructură, cu spații verzi îngrijite, complexuri hoteliere modernizate. În plus, există şi agenţi economici care vin în sprijinul Primăriei cu investiții consistente și lucrări de igienizare a activelor pe care le dețin. Lucrările de reamenajare a falezei din Cap-Aurora vin în completarea celor deja reabilitate din Mangalia, Saturn, Jupiter și Neptun. Imediat ce vor fi deschise axele de finanțare pe actualul exercițiu financiar european, sperăm să obținem fonduri UE pentru modernizarea stațiunilor Venus și Jupiter”, a declarat CRISTIAN RADU, primarul Mangaliei
Pe parcursul inspecţiei în celelalte stațiuni, el a menționat că fiecare agent economic trebuie să se preocupe de igienizarea clădirilor și terenurilor private, iar municipalitatea să susțină aceste demersuri, cu lucrări de ecologizare a domeniului public, pentru ca turiștii să vină, în număr cât mai mare, în stațiunile din sudul litoralului.
„În ultimii ani, la nivelul municipiului Mangalia au fost realizate mai multe proiecte de infrastructură rutieră, pietonală și turistică. De asemenea, multe alte proiecte se află în derulare, obiectivul comun fiind acela de a transforma oraşul și stațiunile balneoclimaterice în zone turistice atractive pentru turiștii din țară și de peste hotare”, a mai completat primarul Radu Cristian.
Totodată, autoritățile locale mențin și în acest sezon estival gratuitatea transportului în comun cu autobuzele electrice, achiziționate în cadrul proiectului european.

Related Articles

Leave a Reply

Back to top button