Trei zile de sărbătoare pentru musulmani!
După o lună de post și rugăciune, credincioșii musulmani sărbătoresc, zilele acestea Ramazan Bairamul, una din cele mai importante sărbători religioase, care este celebrată în familie, de copii, părinţi şi rude şi este întâmpinată cu tradiționala urare de sănătate şi îndestulare. Fiind cunoscută și ca „bayramul dulce”, cu prilejul acestei sărbători de pe mesele musulmanilor nu lipsesc tradiționalele baclavale.
Ramazan Bairamul se sărbătoreşte la finalul unei luni de post, de primenire spirituală, timp în care Coranul a fost o lectură zilnică obligatorie şi în care au avut loc slujbe specifice lunii sfinte din calendarul islamic – luna Ramazan. În prima zi de Bairam dimineața, bărbații merg la geamie pentru rugăciunea colectivă, copiii merg cu colindul din casă în casă pentru a ura „Bairam fericit”. Cei tineri sărută mâinile celor mai în vârstă, deoarece acest obicei arată politețe și respect față de persoanele în vârstă. Tot în cele trei zile de sărbătoare, credincioșii musulmani merg în vizită la rude și prieteni. Pentru masa de sărbătoare sunt pregătite bucate alese tradiționale, dulciurile ocupă un loc important, regina dulciurilor este baclavaua preparată acasă de gospodine, de aici şi faptul ca Ramazan Bairam este cunoscută și sub denumirea de sărbătoarea dulciurilor „Șeker Bairam”. Gastronomia, alături de religie, limbă și folclor reprezintă indicatorul identității etnice a turcilor și tătarilor.
În prag de sărbătoare, șeful Cultului Musulman din România a transmis credincioșilor musulmani un mesaj.
„Stimați credincioși, urmează trei zile de sărbătoare, trei zile în care casele noastre sunt deschise prietenilor și rudelor, când noi, la rândul nostru, mergem în vizite, bucurându-ne de cei dragi și de mese îmbelșugate. Vă îndemn ca și după cele 29 de zile de post să păstrăm în suflet căința și rugăciunea, să fim alături de semenii noștri, să ne primenim în continuare sufletul prin citirea Coranului. Luna Ramazan a fost o lună de reflecție, o lună în care ne-am analizat propriile fapte și propriul comportament cu scopul de a găsi calea cea bună în viitor, de a corecta ce am greșit și de a fi mai buni, de a ne cântări mai bine faptele și vorbele și de a da dovadă în continuare de solidaritate și respect în relația cu semenii noștri, indiferent de etnie. Fiecare astfel de perioadă poate fi pentru oricare dintre noi un pas nou spre propria schimbare în bine dacă vom învăța să ne dedicăm mai mult reflecției, rugăciunii și faptelor bune indiferent de perioada din an pe care o traversăm. Nu doar de sărbători trebuie să fim atenți la nevoile semenilor noștri, nu doar de sărbători trebuie să mergem la geamie. Sufletul nostru are nevoie permanent de hrană, asemenea corpului căruia îi oferim zilnic bucate. Să ne bucurăm, așadar, de cele trei zile de sărbătoare care vor urma, să le petrecem în compania familiilor și prietenilor. În același timp, să nu uităm că frați de-ai noștri sunt în grea suferință în zone de război sau grav afectati de dezastre naturale și în aceste zile de sărbătoare să fim alături de ei măcar cu rugăciunile noastre!”. Ramazan Bayram Fericit!, a transmis muftiul Yusuf Muurat.