SCJU Constanța are medic cardiolog pediatru
Vești bune pentru toți părinţii ai căror micuţi au nevoie de un control cardiologic. Din această lună, doctorul Florin Ionescu, medic specialist Cardiologie şi Pediatrie, se va îngriji de inimile micilor, în cadrul secţiei Pediatrie din Spitalul Judeţean de Urgență Constanţa. Totodată, pacienţii pediatrici beneficiază gratuit de EKG şi analize medicale, în baza foilor de observaţie întocmite de către medicul curant, prin internare continuă sau de zi.
Întrucât în Dobrogea nu există momentan un spital de pediatrie iar adresabilitatea este una ridicată, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa a căutat soluţii pentru a acoperi o gamă cât mai variată de servicii medicale dedicate copiilor, în special pe partea de cardiologie. Într-un final, avem vești bune. Din această lună, doctoral Florin Ionescu, medic specialist Cardiologie şi Pediatrie s-a alăturat colectivului din secţia Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Prin urmare, micuţii pacienţi care au nevoie de un consult cardiologic îl vor primi chiar aici, în cadrul secţiei clinice Pediatrie a celei mai mari unități sanitare din județ.
“În urma demersurilor initiate de către conducerea Spitalului, din această lună s-a alăturat colectivului din secția clinică pediatrie un medic specialist în cardiologie pediatrică și pediatrie + aceasta este o specializare foarte rară, majoritatea specialiștilor desfășurându-și activitatea în centrele medicale din Capitală”, a declarat CRINA KIBEDI, purt de cuv SCJU Constanța.
Totodată, pacienţii pediatrici beneficiază gratuit de EKG şi analize medicale, în baza foilor de observaţie întocmite de către medicul curant, prin internare continuă sau de zi, în funcţie de caz. De asemenea, cadrele medicale le asigură gratuit investigaţii imagistice: radiografii, CT, RMN și monitorizare continuă 24h a tensiunii arteriale. Astfel, Spitalul Judeţean asigură pentru pacienţii pediatrici servicii medicale în următoarele specialităţi/ competenţe/ supraspecializări: chirurgie şi ortopedie pediatrică; neurochirurgie pediatrică; neurologie pediatrică; gastroenterologie pediatrică; dermatologie şi alergologie; diabet, boli de nutriţie şi metabolism-copii; oncologie şi hematologie pediatrică; genetică medicală; cardiologie pediatrică.
Secţia Clinică Pediatrie dispune de 90 de paturi, cinci diabet şi boli de nutriţie, cinci gastroenterologie, cinci neurologie pediatrică, cinci oncohematologie, 15 terapie acută şi 55 paturi pediatrie generală.
Secţia Clinică Neurochirurgie dispune de un compartiment destinat copiilor, dotat cu cinci paturi, secţia Clinică Anestezie Terapie Intensivă are în componenţă compartimentul ATI copii, dotat cu şapte paturi, iar secţia Clinică Chirurgie Ortopedie Pediatrică dispune de 30 de paturi.