Vergil Chițac și Liviu Popa, vizită de lucru
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, împreună cu directorul Termoficare Constanța, Liviu Popa, echipa de proiect și societatea contractată pentru modernizarea rețelei de termoficare s-au întâlnit astăzi în teren pentru a da startul celei de-a doua etape a proiectului.
Etapa a II-a presupune înlocuirea a 12,716 km traseu de rețea termică primară, 25,432 km de conducte din magistrala II, conducte vechi/uzate cu izolația termică deteriorată, realizată în sistem clasic în urmă cu peste 40 de ani. Noul sistem, ca și în etapa finalizată, vor avea un sistem modern cu conducte din oțel, preizolate cu izolație termică din spumă rigidă de poliuretan, protejată la exterior cu manta din polietilenă de mare densitate și se vor amplasa în canalul termic existent pe suporți metalici existenți sau nou construiți, acolo unde cei existenţi sunt deterioraţi.
Termenul de finalizare al proiectului este 31.12.2023, iar valoarea acestuia este de 118,092,193.08 lei
Proiectul se implementează cu fonduri europene prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.