Educație/Cultura

“Albă ca zăpada”, pe scena Teatrului pentru Copii “Căluțul de mare”

“Albă ca zăpada”, povestea fascinată a copilăriei fiecăruia dintre noi, este pusă în scenă zilele acestea la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța. Spectacolul, recomandat copiilor peste patru ani, este o adaptare modernă, ușor parodică, după povestea cu același nume de Frații Grimm. Cu toate acestea, piesă nu se abate de la subiectul original, reușind să păstreze farmecul, inocența și misterul mult indrăgit de copii.

Una dintre cele mai cunoscute povești pentru copii, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” a fraților Grimm, fascinează generație după generație. Micuții au ocazia să revadă spectacolul zilele acestea, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța. Albă ca Zăpada îmbină mai multe tehnici de animație: păpuși mari, păpuși compuse, păpuși alături de actori la vedere, iar spectacolul urmărește firul narativ al poveștii clasice într-o cheie umoristică, prietenoasă cu publicul de toate vârstele.

“Este un spectacol pe care îl avem de foarte mult timp în repertoriu, e din ce în ce mai proaspăt, copiii se schimbă și se întâlnesc cu aceeași poveste după frații Grimm pe care o adoră și după cum vedeți sălile sunt pline. Ce surprize mai pregătiți pentru ei? Înafară de spectacolul Albă ca zăpada, duminică o să fie Cenușăreasa și suntem în pregătire cu un spectacol nou, Pinocchio”, a declarat AUREL PALADE, director Teatrul „Căluțul de Mare” 

Cei mici sunt așteptați vineri, de la ora 10.00 și 12.00, dar și sâmbătă, de la  10.30 să o revadă pe Alina Manțu, ce o interpretează pe frumoasa și harnica Albă ca Zăpada, iar alături de ea, pe Rovena Paraschivoi, Daniel Minciună, Tiberiu Roșu, Grațian Prisăcariu, Ion Ciolan, Clara Ghiuvelechian, Daniela Vlad și Andrei Stroescu. Spectacolul Albă ca Zăpada este o combinație magică între oameni și păpuși, într-un decor feeric și inspirat, realizat de Daniela Drăgulescu, pe muzică antrenantă, compusă de Liviu Prossi și în stilul regizoral, deja cunoscut, filmic și cu mult umor al regizorului Bogdan Drăgulescu.

Related Articles

Back to top button