Actualitate

Scandalagiu amendat de jandarmi

O patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa s-a autosesizat miercuri, 26.04.2023, cu privire la o persoană recalcitrantă care adresa injurii trecătorilor din zona centrală a municipiului Mangalia.

Bărbatul în cauză a provocat scandal şi a manifestat intenţia de a intra în sediul Primăriei Mangalia, ocazie cu care jandarmii l-au imobilizat. În urma efectuarii controlului corporal sumar, asupra persoanei menţionate a fost găsit un cuţit. Din cauza faptului că bărbatul ameninţa că se sinucide, a fost condus la Spitalul Municipal Mangalia.

În urma faptelor săvârşite, jandarmii l-au amendat pe acesta în conformitate cu Legea nr. 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. De asemenea, militarii au întocmit proces verbal de depistare care urmează a fi predat împreună cu cuțitul, poliției Mangalia, în vederea continuării cercetărilor.

Related Articles

Back to top button