Greu spre casă, după minivacanță! Trenurile din Gara Costinești, arhipline
Zile și nopți de neuitat pe plaja din Costinești, cel mai fierbinte loc al litoralului românesc în minivacanța de 1 mai. Stațiunea s-a transformat într-un furnicar, peste 50 de mii de turiști, majoritatea tineri s-au dezlănțuit la festivalul care a reunit pe scenă cei mai tari artiști trap, rap, urban și hip & hop autohtoni. Petrecăreții nu s-au dezlipit de scenă fie zi sau noapte, au făcut baie în mare, s-au relaxat pe nisip și au adunat amintiri cât pentru o vară. La finalul distracției, despărțirea de mare este grea, iar drumul spre casă extrem de aglomerat. Trenurile care au plecat din gara de la Costinești au fost arhipline.
Așa au arătat toate cele 4 nopți de distracție non-stop pe plaja din Costinești. Niciun petic de nisip nu a mai rămas liber, stațiunea transformându-se într-un furnicar. Peste 50 de mii de petrecăreți, cei mai mulți tineri și-au dezlănțuit toată energia la festivalul care a reunit pe scenă cei mai tari artiști trap, rap, urban și hip & hop autohtoni. Tinerii, dornici de distracție, nu au închis un ochi fie noapte fie zi, pentru a savura orice minut din minivacanța de 1 mai la mare și pentru a pleca spre casă cu amintiri cât pentru o vară.
Dacă noaptea dansau cât îi țineau picioarele, ziua se relaxau în buza mării, la soare, pentru a-și încărca bateriile. Și cum adrenalina a fost la ea acasă, câțiva tineri curajoși au făcut chiar și o baie în mare.
La finalul distracției, despărțirea de mare este grea, iar drumul spre casă extrem de aglomerat. Trenurile care au plecat din gara de la Costinești au fost arhipline.
Cum festivalul a devenit deja o tradiție la Costinești, ne vom revedea cu petrecăreții, cu siguranță și anul viitor, pentru alte nopți și zile albe pe litoral.