Taxa de pod de la Fetești ar putea fi suspendată! Până la această decizie, șoferii o plătesc
Taxa de pod de la Fetești ar urma să fie suspendată pe durata lucrărilor de pe Autostrada Soarelui, a anunțat la Constanța, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Astfel, se va putea circula mai lejer în sezonul estival. Lucrările de reabilitare la podul peste brațul Borcea au reînceput în luna februarie, iar traficul se desfășoară cu dificultate. Șoferi, mare atenție însă! Până la suspendarea efectivă a taxei de trecere a podurilor dunărene, cei care le tranzitează trebuie să achite această taxă, în caz contrar se vor alege cu procese verbal de contravenţie.
Înainte de a ajunge pe litoral, turiștii trebuie să plătească taxa de pod de la Fetești, a cărei valoare diferă în funcție de tipul de vehicul. Această taxă ar urma să fie suspendată pe durata lucrărilor de reparații capitale la Podul peste Brațul Borcea, a anunțat la Constanța ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Este o formă de „compensare” pentru cozile kilometrice care sunt așteptate la începutul verii pentru că restricțiile vor continua și după 15 iunie, a explicat ministrul Grindeanu.
“Pe această perioadă, până la finalizarea lucrărilor să vedem dacă putem și cred că putem să eliminăm taxa de pod + în momentul în care s-a început decopertarea în această ultimă etapă, lucrurile au stat mai prost decât s-a anticipat. Nimeni nu vrea să-și asume să facă lucrări de mântuială în acest proiect atât de important. Noi am sperat că undeva la sfârșitul iunie puteam să-l dăm în circulație pare că se duce și în luna iulie și atunci fiind în vârf de sezon toate aceste lucrări vor crea un disconfort și cred că noi putem să ne aumăm în această perioadă până la finalizarea acestor reparații să ne asumăm această decizie”, a declarat SORIN GRINDEANU, ministrul Transporturilor
La Podul peste Brațul Borcea de la Fetești este închis pentru lucrări sensul Constanța – București, șoferii fiind deviați pe Calea I spre Litoral unde se circulă pe o singură bandă pentru fiecare sens. Suspendarea taxei de pod se poate face în câteva zile prin Ordin de Ministru și apoi decizia Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Peajul pornește de la 13 lei/trecere la autoturisme și 91 de lei la camioane. Podul peste braţul Borcea, în lungime de 970 de metri, este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv, care traversează fluviul Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, în lungime de 1.596 metri, conectează oraşele Feteşti şi Cernavodă, între regiunile Dobrogea şi Muntenia.Ultima suspendare a taxei de pod de la Fetești a fost în 2014, înainte de introducerea tarifului electronic. Contractele de 130 de milioane lei din fonduri europene pentru reparațiile capitale la cele două poduri de pe Autostrada Soarelui au fost semnate în 2021, iar lucrările au început în primăvara aceluiași an, având termen de finalizare 24 de luni.