Elevii, schimb de roluri cu reporterii Antena 3 Constanța
În lumina reflectoarelor! Elevii unei școli din Constanța au făcut schimb de roluri cu reporterii Antena 3 Constanța, au aflat cum se fac știrile, au vizitat regia de emisie și cabina de sunet, iar punctul culminant a fost în platoul de filmare, unde au intrat în pielea unui prezentator de știri. Întreaga experiență a fost inedită și emoționanță pentru copii, iar concluzia – lumea televiziunii este fascinantă și nu pentru oricine.
Cu emoții și cu multe întrebări în tolbă, elevii de clasa a III-a de la o școală din Constanța au pășit în lumea televiziunii. Prima oprire, în redacția de știri. Aici, au aflat ce înseamnă viața de reporter tv, cum se construiește o știre și cum ajunge apoi pe post. Explicațiile au venit din partea corespondentului Antena 3, Cătălina Buzoinanu, cu peste 20 de ani de experiență în domeniul televiziunii, iar copiii au fost curioși să afle care este povestea din spatele camerei.
Urmând traseul unei știri, le-am arătat copiilor și locul unde prind viață aceste materiale, dar și emisiunile – regia de montaj. Și cum orice știre are și un insert vocal, micuții au fost curioși să-și exerseze vocea la microfon.
Cea mai mare fericire însă a fost când elevii au pășit în platoul de filmare.
Odată ce au aflat ce rol are fiecare echipament în platou, am trecut la partea practică. Copiii au intrat rând pe rând în pielea unui prezentator de știri, au citit de pe prompter, iar exercițiul s-a dovedit destul de dificil pentru unii.
În finalul vizitei, am tras și concluziile la cald. Lumea televiziunii este fascinantă și nu pentru oricine.
Am tras și noi o concluzie în urma vizitei lor. Întrucât avem nevoie de colegi, după ce vor crește și vor mai studia această lume, îi așteptăm alături de noi, la Antena 3 Constanța.