Actualitate

Haine contrafăcute, vândute în stațiunea Costinești

În acest weekend, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au descoperit, în staţiunea Costineşti, doi comercianţi care ofereau spre vânzare haine şi accesorii inscripţionate cu însemne similare cu cele ale unor mărci renumite.

Cele două persoane nu deţineau acte de provenienţă sau avize de comercializare pentru articolele vestimentare expuse, acestea fiind susceptibile a fi contrafăcute (comercializarea unor asemenea produse fiind sancţionată de legea 84/1998, privind mărcile si indicaţiile geografice).

Articolele de îmbrăcăminte au fost ridicate de către jandarmi în vederea confiscării şi au fost predate, împreună cu actele premergătoare întocmirii dosarului penal, lucrătorilor de poliţie pentru continuarea cercetărilor.

Related Articles

Back to top button