Actualitate

Flashmob plin de culoare și energie în Gara Constanța

Eveniment plin de culoare și energie, în Gara din Constanța, cu ocazia minivacanței de Ziua Copilului. Cursanții unei școli de dans de la malul mării și-au demonstrat talentul, în fața zecilor de trecători, printr-un flash mob. Cei 15 tineri au dansat pe melodia „Love never felt so good”, interpretată de Michael Jackson și Justin Timberlake și i-au impresionat pe călători, care s-au oprit timp de câteva minute să îi admire.

Plini de energie, cu zâmbetul pe buze și cu mișcările la ei, cei 15 elevi au animat atmosfera în Gara Constanța, printr-un flash mob. Înainte de a urca în trenul care i-a dus la destinație, tinerii au lăsat bagajele din mână și au început să danseze, spre surprinderea călătorilor care se aflau în gară și care s-au oprit timp de câteva minute să îi admire.

După ce și-au finalizat momentul artistic, dansatorii și-au luat rucsacurile și troller-ele și au urcat în trenul care îi ducea în vacanță. De altfel, tinerii au declarat că momentul a fost inspirat tocmai de minivacanță și au ținut să-i încurajeze pe toți cei de vârsta lor să danseze, să facă mișcare sub toate formele, indiferent că suntem în gară, în parc, pe malul mării sau oriunde în oraș, dar să și călătorească mai des în țară.

Și nu doar tinerii s-au simțit bine, ci și călătorii care de mult nu-și mai amintesc de atâta voie bună în Gara din Constanța.

Related Articles

Back to top button