Actualitate

Polițiștii constănțeni au desfășurat mai multe acțiuni

Oamenii legii au desfășurat mai multe acțiuni în urma cărora au constatat mai multe infracțiuni, inclusiv la regimul rutier.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la intersecția dintre străzile Plantelor și Vadului, s-a produs un accident rutier (tamponare). Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de un bărbat, respectiv o femeie. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul, în cazul bărbatului, fiind 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cazul femeii, rezultatul a fost negativ.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 54 de ani, care a condus un autoturism, pe DN 39, în stațiunea Eforie Sud, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În ambele cauze s-a întocmit dosar de cercetare penală.

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul de Poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat, de 21 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. La data de 4 iunie acesta ar fi sustras un telefon mobil aparținând persoanei vătămate, un bărbat, de 28 de ani. Telefonul sustras, în valoare de 5.700 de lei, a fost recuperat și predat persoanei vătămate. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

În perioada 3-4 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și al formațiunilor rutiere au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 160 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei, dintre care 43 pentru depășirea limitei legale de viteză, iar restul pentru alte abateri. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 17 permise de conducere, dintre care 5 pentru depășirea limitei legale de viteză, 2 pentru neacordare de prioritate, iar restul pentru alte abateri.

De asemenea, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Related Articles

Back to top button