Sport/Life

România strălucește la Mondialul de ALPAGUT Aur și bronz la Bursa-Turcia

România a fost prezentă la cea de-a V-a ediție a Campionatului Mondial ALPAGUT, desfășurat la Bursa, Turcia, la invitația președintelui Federației Mondiale de ALPAGUT, Emil Rahimov, și a fondatorului Kutsan Vasif Namazov. Participarea delegației române a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Uniunea Democrată Tătară din România (UDT), prin reprezentantul său, dl. Naim Belgin.

Medalii pentru România: aur și bronz la disciplina CAYMAZ

România a fost reprezentată de trei sportivi:

  • Tașu Nicolas
  • Milea Sebastian Vasile
  • Holban Vlad Ștefan

Sportivii sunt pregătiți în cadrul Școlii de Sento – Constanța, sub coordonarea instructorilor Shihan Cosmin Ciobanu și Sijo Dan Vlad Petrea, fondatorul stilului Sento.

În urma evoluțiilor din cadrul competiției, România a obținut două rezultate notabile:

  • Medalie de aur – Tașu Nicolas, campion mondial la disciplina Caymaz (kickboxing contact total)
  • Medalie de bronz – Milea Sebastian Vasile, locul al treilea la aceeași disciplină categorie diferita.

Desi aceste performanțe nu marchează primele medalii mondiale ale României în cadrul sistemului ALPAGUT, sunt primele la categoria de junior si asta spune ca viitorul arata bine.

Sento – sistem românesc de pregătire adaptat competițiilor ALPAGUT

Stilul Sento, dezvoltat în România, îmbină elemente de bare-knuckle fighting, MMA, kickboxing și autoapărare, oferind sportivilor o formare completă. Această pregătire i-a ajutat pe sportivii români să se adapteze eficient regulamentelor și specificului ALPAGUT, un sistem complex de arte marțiale cu  rădăcini turcice vechi.

Perspective de dezvoltare

Antrenorul lotului, Shihan Cosmin Ciobanu, a anunțat intenția de a extinde echipa națională pentru edițiile viitoare: „Lotul național se va mări considerabil. Anul viitor vom fi mai puternici, mai numeroși și vom concura pentru mai multe medalii, la MMA, kickboxing și alte categorii.”

Participarea României la Campionatul Mondial ALPAGUT reprezintă un pas important în dezvoltarea acestui sport pe plan național. Rezultatele obținute de sportivii români confirmă potențialul unei noi generații de practicanți și deschid perspective clare pentru consolidarea prezenței țării noastre în          competițiile viitoare.

Related Articles

Back to top button