Actualitate

Sub influența băuturilor alcoolice, la volan

Polițiștii constănțeni au desfășurat numeroase acțiuni în ultima perioadă, în urma cărora au depistat mai multe infracțiuni, inclusiv la regimul rutier.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism, pe D.J. 226, în comuna Lumina, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Năvodari din comuna Lumina, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Ștefăniță Vodă din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 47 de ani, ar fi condus un autoturism pe strada Ștefăniță Vodă și ar fi accidentat o femeie, de 30 de ani, și un minor, de 7 ani, care s-ar fi angajat în traversarea regulamentară a străzii. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat, ulterior, de polițiști. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În toate cauzele s-a întocmit dosar de cercetare penală.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor comise împotriva patrimoniului. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 800 de lei, dintre care 3 la Legea 61/1991 și 2 la O.U.G. 195/2002. La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Tomis” Constanța.

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, în valoare totală de 2.000 de lei.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării reglementărilor legale privind executarea lucrărilor în zona drumului public. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.000 de lei.

Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Postului de Poliție Cobadin, au desfășurat activități de prevenire a violenței domestice, în rândul persoanelor din comuna Cobadin și satele Conacu, Negrești și Viișoara, dar și în rândul elevilor de la Liceul Cobadin, în cadrul Proiectului ”Bright Sky”.

De asemenea, au desfășurat activități de prevenire a consumului de substanțe interzise și a infracțiunilor din sfera criminalității informatice, precum și a infracțiunilor contra patrimoniului, în rândul persoanelor aflate pe plajele din municipiul Constanța.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități de prevenire în rândul elevilor de la Școala Gimnazială nr. 31 Constanța, Școala Gimnazială nr. 33 ”Anghel Saligny” Constanța și Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Albești, în cadrul Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, precum și în cadrul Proiectului de prevenire a violenței și a traficului de persoane în rândul elevilor ”Stop violenței în școală!”.

Related Articles

Back to top button