Sport/Life

Fermitate pentru ten, cu tratamentul Lift Summum

Orice femeie care înaintează în vârstă își dorește un ten fără riduri, ferm, luminos și hidratat, iar specialiștii în frumusețe vin în ajutorul doamnelor și domnișoarelor cu un tratament de lifting nonchirurgical – Lift Summum, pentru față, gât și decolteu, ce se realizează în patru pași cu mișcări avansate de masaj, iar rezultatele sunt de lifting instant.

Deși se spune că vârsta este doar un număr, noi femeile ne dorim să ne păstrăm frumusețea o dată cu trecerea anilor, tenul să fie ferm, uniform, fără riduri, luminos și hidratat. Iar la Evelis Beauty Center găsim tratamente nonchirurghicale care se vor dovedi a fi aliatul de nădejde al fiecărei femei care ține la imagina ei.

“Recomandăm clientelor noastre să-și pregătească tenul pentru vară cu tratamentul de curățare Equilibrium puret. În salonul nostru acest tratament costă doar 199 de lei, iar apoi se pot atenua semnele de îmbătrânire, ridurile fine de pe față și decolteu cu tratamentul nostru minune Lift Summum, iar acest tratament costă doar 295 de lei”, a declarat TATIANA UNGUREANU, manager Evelis Beauty Center 

Tratamentul Lift Summum se realizează în patru pași, cu produse de top, ce conțin substanțe care oferă un lifting instant.

“Primul pas este dubla exfoliere. Scrabul realizează o exfoliere a feței, gâtului și decolteului, eliminând celulele moarte și permițând regenerarea celulară”, a declarat SIMONA DUMITRESCU,  cosmetician 

Gelul folosit conține extract de papaya si acizi din fructe, ce accelerează procesul de regenerare celulară. Și trecem la pasul doi, masajul realizat prin tehnici specifice pentru fiecare zonă – față, gât și decolteu.

“Acesta stimulează țesutul subcutanat pentru a ridica pielea în timp ce serul îmbogățit cu acid hyaluronic ce ajută la crearea elasticității pielii”, a declarat SIMONA DUMITRESCU, cosmetician 

Pasul trei constă în aplicarea unui serum anti-rid, de umplere pentru față, pe bază de acid hialuronic.

“Ajută textura pielii datorită dublei sale acțiuni mecanice și biologice, astfel ridurile sunt diminuate, conturul ochilor, fruntea și decolteul  arată mai neted”, a declarat SIMONA DUMITRESCU, cosmetician 

Iar ultimul pas, maștile pentru față și decolteu.

“Masca textilă pentru față, pe bază de procolagen și masca cremă pentru gât și decolteu care oferă fermitate strălucire și un aspect tineresc”, a declarat SIMONA DUMITRESCU, cosmetician 

Tratamentul Lift Summum durează 50 de minute, iar rezultatele vor fi vizibile încă de la prima ședință.

“Acest tratament se poate combina cu hidralift, eye lift și hidrapehaș, toate tratamentele sunt noninvazive și așteptăm toate clientele noastre să le încerce și să se bucure de ele”, a declarat TATIANA UNGUREANU, manager Evelis Beauty Center 

Related Articles

Back to top button