Goana după cazare la cămine: camere renovate, dar mai scumpe
Mai sunt doar câteva zile până la începerea anului universitar, iar în căminele studențești din Constanța e deja forfotă. Studenții își iau în primire camerele, cu bagajele în mâini și emoții în suflet. Pentru unii, căminul înseamnă costuri mai mici, pentru alții prietenii și amintiri. Anul acesta însă, tarifele au crescut.
De la primele ore ale dimineții, studenții au venit cu bagajele în mână și s-au așezat la coadă pentru a-și prelua camerele din căminele Universității Ovidius, din zona Pescărie. Reprezentanții instituției de învățământ superior spun că totul este pregătit, după ce peste vară căminele au trecut printr-o amplă renovare. Pentru acest an, universitatea a pus la dispoziție aproximativ 800 de locuri, însă cererea a depășit oferta. Conducerea speră totuși să reușească să cazeze toți studenții.
Câte patru tineri vor împărți o cameră, fiecare cu pat și birou propriu. Există baie în interior, dar lipsesc frigiderele și televizoarele. Mulți aleg căminul pentru prietenii și amintiri, dar și pentru costurile mai mici. Așa este și în cazul Cameliei și a Teodorei care sunt studente în anul IV la Facultatea de Farmacie. Au venit la studii la Constanța din Dâmbovița, respectiv Prahova au devenit prietene și împart camera de cămin. Cu toate că anul acesta tarifele au crescut de la 350 de lei, la 500 de lei pentru studenții la buget, iar pentru cei de la taxă de la 500 la 700 de lei, tinerii spun că sunt acceptabile comparativ cu prețul unei chirii. În plus, este aproape de universitate și nu sunt nevoiți să facă naveta.
Sunt însă și tineri care preferă să stea în chirie, motivând creșterea taxelor universitare. Caută confort și intimitate.
Și la Universitatea Maritimă din Constanța au fost puse la bătaie aproximativ 500 de locuri de cazare. Reprezentanții universității spun că peste vară s-au făcut lucrări importante în cămine, dar și că prețurile ar putea suferi modificări în perioada următoare. În acest moment, tarifele diferă în funcție de căminul ales, de la 80 de lei pentru cei la buget și până la 500 de lei pentru studenții aflați la cu taxă.
Astfel, studenții se pregătesc de un nou an universitar, iar conducerea instituțiilor de învățământ superior promite condiții mai bune de cazare în viitor. Universitatea Ovidius construiește un nou cămin la Pescărie, iar Universitatea Maritimă din Constanța vrea să modernizeze căminele existente, începând cu Far 3, aflat într-o stare de degradate.



