Perdea de ceață peste litoral
Fenomen spectaculos pe litoral. Un val imens de ceață a acoperit Mamaia, una dintre cele mai populare destinații de vacanță. Pânza albă a început să se formeze în timpul dimineții și s-a răspândit rapid în întreaga zonă costieră, spre surprinderea turiștilor. Ceața densă a creat probleme și în traficul maritim.
Ca o pânză albă, ceața a îmbrăcat litoralul de la primele ore ale dimineții, creând astfel o atmosferă misterioasă în întreaga zonă costieră. Vizibilitatea a fost redusă la câțiva metri, iar turiștii care se bucurau de plajă au fost luați prin surprindere de acest fenomen neobișnuit. La mal sau în apă, oamenii abia se zăreau. Specialiștii spun că acest fenomen este rezultatul diferențelor mari de temperatură dintre zi și noapte.
“Aerul rece de pe marea răcită, marea răcită de la curenții sudici, a bătut sudul câteva zile, maim ult de o săptămână și a adus o apă din larg mai rece, bucuroși de ea curată, frumoasă, sărată, plină de pești și delfini dar în același timp mai rece care a întâlnit aerul umed generat de ploaia de ieri care a generat această umiditate, o evaporație și în aceste condiții s-a întâlnit punctul de rouă, punctul de formare a ceții. Această ceață se formează practic în fiecare dumineață de la umiditate, întâlnită cu aerul rece dar într-o măsurp mult mai mica”, a declarat dr. ADRIAN BÎLBĂ, biolog.
Ceața densă a creat probleme și în traficul maritim. Toate porturile de la malul mării au fost temporar închise. Autoritățile au luat această decizie pentru a preveni orice posibile incidente maritime și pentru a garanta siguranța echipajelor și a navelor. Meteorologii spun că este posibil să ne mai confruntăm cu acest fenomen și în dimineațile următoare și vin cu vești nu tocmai îmbucurătoare pentru turiști. Sfâtșitul de săptămână va aduce instabilitate la malul mării.
“Miercuri și joi vremea va fi în general frumoasă și bună pentru plajă însă disconfortul termic va fi destul de ridicat, va fi umezeală și temperaturi destul de ridicate + de vineri, vremea se va instabiliza adiă vor fi fenomene temporare după amiaza, noaptea, sâmbătă duminică adică averse, descărcări electrice, intensificări de vânt care poate lua și aspect de vijelie și va avea viteze de 45, 55 de km/h și vremea se va și răci în a doua parte a săptămâni, de sâmbătă temperaturile vor scădea iar vremea va deveni răcoroasă”, a declarat ANGELA CRĂCIUN, meteorolog CMRD
Așadar, ne vom confrunta cu două anotimpuri zilele acestea pe litoral. În zilele următoare vom avea caniculă și trebuie să ținem cont de recomandări, să ne hidratăm și să evităm expunerea la soare la orele de vârf, iar spre sfârșitul săptămânii să avem la noi obligatoriu umbrela sau pelerina de ploaie. Chiar și așa, nimic nu va umbri cheful de distracție al petrecăreților de pe litoral sau de la festival.