Actualitate

De la plajă, la spital

Mare atenție! Vacanța pe litoral se poate termina la urgență daca nu aveți grijă la ce mâncați, ce beți și cât de mult va expuneți la soare. Mai ales în această perioadă cu temperaturi caniculare și raze ultraviolete extrem de puternice. În plus, evitați să cumpărați produse de la vanzătorii ambulanți de pe plajă și consumați cât mai multe lichide. Nu alcool sau cafea.

Din dorința de a profita cât mai mult de zilele de vacanță, odată ajunși pe litoral tot mai mulți români pun bronzul înaintea propriei sănătăți. Stau pe plajă cât e ziua de lungă și nu pleacă nici măcar atunci când soarele arde cu putere. Consumă alimente cumpărate de la vânzătorii ambulanți, despre care nici măcar nu știu în ce condiții au fost preparate și se hidratează cu alcool. Rezultatul: probleme digestive, arsuri solare sau enterocolite.

”Dintre afecțiunile specifice amintim insolația, arsuri solare, o combinație de simptome de ordin digestiv cauzata de expunerea la soare la temperaturi extreme„ a declarat Crina Kibedi, purtător de cuvânt Spitalul Județean Constanța. 

Din păcate, prea puțini sunt cei care realizează pericolele la care se expun. Nu par deranjați să cumpere de la vânzătorii ambulanți. Gogoși, covrigi, porum fiert sunt doar cateva dintre produsele cu care aceștia îi îmbie. Le țin în găleți sau tăvi, la temperaturi ridicate însă nici asta nu pare să îi mai sperie pe turiști. Medicii spun că nu ar trebui să mergem pe plajă nici măcar cu mâncare adusă de acasă. Pentru că ținută în soare, la temperaturi ridicate aceasta se poate altera. Sfaturile medicilor sunt clare. Hidratarea se face cu cel puțin 2 litri de apă pe zi, iar pe plajă nu ar trebui să consumăm nici un fel de aliment care a trecut printr-un proces de preparare.

„Trebuie sa ne ferim de expunerile la razele puternice ale soarlui, de temparturile ridicate. Expunerea îndelungată la soare nu aduce deloc benefici organismului între orele 11 si 18 evitați deplasările și clar expunerea la soare pe plajă. Nu este suficient să se adăpostească sub umbrelă. Este importantă hidratarea. Alcoolul deshidratează sau băturile, oricat de racoritare este o astfel de băutură daca are alcool deshidratează. Hainele lejere, pălăria de soare + Copiii nu ar trebui expusi la soare, bebelusii nu trebuie dusi la plaja sunt peredispusi la arsuri și e nevoie de crème cu factori de protecție„ a declarat Crina Kibedi, purtător de cuvânt Spitalul Județean Constanța. 

Și chiar dacă în ultima perioadă numărul celor care au ajuns la Urgența Spitalului Județean nu a fost cu mult mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, medicii ne sfătuiesc să ținem cont de toate aceste recomandări dacă vrem ca vacanța să nu se termine pe un pat de spital.

Related Articles

Back to top button