Actualitate

Weekend plin de activități pentru jandarmii constănțeni

În weekend-ul 28 – 30 iulie, jandarmii Grupării Mobile Constanța au depistat 28 de tineri care aveau asupra lor substanțe interzise.

Weekend-ul care s-a încheiat a fost unul plin de activități pentru jandarmii Grupării Mobile Constanța care au fost la datorie pentru a se asigura că ordinea și siguranța publică este respectată în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, dar și la manifestările cultural artistice și sportive care au avut loc.

Dintre activitățile desfășurate fără incidente pe parcursul weekend-ului, enumerăm: The Color Run, Concert Piațeta Cazino și Campionatul de fotbal pe plajă – Super Beach Open 2023, desfășurate în stațiunea Mamaia, meciul de fotbal dintre F.C.V. Farul Constanța și F.C. Politehnica Iași, dar și Delta Waves Fest, desfășurat în zilele de 28, 29 și 30, la Tulcea.

Totodată, jandarmii au acționat în cadrul patrulelor mixte împreună de lucrătorii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, lucrători ai Administraţiei Rezervaţia Biosferei Delta Dunării pe plajele protejate Vadu și Corbu, dar și împreună cu colegii din cadrul Gărzii de Coastă Constanța în zona punctelor de trecere a frontierei de stat.

Cei peste 200 de jandarmi care au acționat zilnic pe parcursul acestui weekend, au întocmit 18 acte de sesizare a organelor competente, în care se regăsesc 28 de făptuitori, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere si consum de substante psihotrope și au aplicat un număr de 51 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.500 ron, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.

 

Related Articles

Back to top button