Actualitate
Eveniment deosebit în comuna constănțeană Cumpăna

„Cu dragoste frățească, într-o binecuvântare a Domnului Hristos, vă invităm la Hramul Bisericii, Adormirea Maicii Domnului din comuna Cumpăna.
Vom fi onorați de prezența dumneavoastră la această sfântă sărbătoare, care se va desfășura după următorul program:
Luni 14, august 2023, începând cu ora 17:00, vom săvârși Vecernia, Slujba de Priveghere și Prohodul Adormirii Maicii Domnului.
Marți, 15 august 2023, începând cu ora 8:00, vom participa la Sfânta Liturghie, urmată la ora 11:00 de slujba Sfantului Botez a trei copii, proveniți din asistență maternală, oficiata de Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Sărbătoarea va fi încheiată cu o agapă frățească.
Să primească Dumnezeu, după milosârdia Sa, truda noastră a tuturor, prin rugăciunile la Moaștele Sfântului Ioan Maximovici, care sunt depuse la Biserica Parohială al cărei Hram îl sărbătorim.
Fie ca rugăciunile înălțate Maicii Domnului să vă aducă sănătate, prosperitate și mântuire sufletească!”, transmit reprezentanții Primăriei Cumpăna.