Actualitate

Camerele implantabile – soluția ideală pentru tratamentul chimioterapic repetat

De regulă, citostaticele sunt medicamente toxice și iritante pentru piele, țesuturi și vene. Introducerea frecventă și repetată a unui astfel de medicament puternic într-o venă mică poate irită vasul, având că rezultat distrugerea și sclerozarea venei și în final, blocarea acesteia. În plus, administrarea citostaticelor într-o venă mică poate favoriza scurgerea medicamentului pe lângă vas, cu deterioarea țesuturilor invecinate.

Din acest motiv, specialiștii de la Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica recomandă montarea camerelor implantabile, unicele dispozitive care facilitează administrarea repetată a tratamentului chimioterapic.

Camera de implantare este formată dintr-un rezervor (port) de mic dimensiuni confecționat din titan și un tub fin, (cateter). Printr-o incizie de 2 cm se inseră sub piele, sub claviculă, portul care comunică direct prin cateter cu o venă centrală mare.

Intervenția se face în mai puțin de o oră și pacientul poate pleca acasă în aceeași zi. Portul poate fi folosit încă din a două zi după montare și poate rămâne pe loc, săptămâni sau luni, atâta timp cât recomandă medicul oncolog. Camera se poate scoate după terminarea ședințelor de chimioterapie, printr-o simplă incizie făcută sub anestezie locală.

Deoarece dispozitivul este confecționat dintr-un metal nobil – titan, este perfect tolerat de organism. În plus, prezența lui nu contraindică efectuarea unor investigații imagistice (ex.: CT, RMN, PET, etc.), permite expunerea la apă și trecerea prin detectoarele de metale ale sistemelor de securitate din aeroporturi.

Aceste dispozitive constituie cea mai eficientă și comodă soluție pentru pacienții oncologici, întrucât diminuează suprasolicitarea sistemului venos, ajută la protecția acestuia împotriva substanțelor toxice și iritante conținute de tratamentul cu citostatice și previne sclerozarea sau blocarea venei.

Specialiștii în chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica, montează cu succes acest tip de camere implantabile.

Red clinic icon - Free red clinic icons

Strada Cosminului, Nr.13, sector 2, Bucharest, Romania
031 9995
programari@angiomedica.ro

Related Articles

Back to top button