Actualitate

Autocar plin cu cetățeni ucraineni, accident în Năvodari! S-a activat planul roșu de intervenție

S-a activat planul roșu de intervenție seara trecută la Năvodari. Un autocar în care se aflau zeci de cetățeni ucraineni a lovit un limitator de înălțime chiar în fata unui pod, pe care șoferul l-a observat prea târziu. 15 persoane au fost rănite. Opt dintre victime au fost transportate la Spitalul Județean Constanța pentru îngrijiri medicale.

Accidentul a avut loc după lăsarea întunericului, în orașul Năvodari. Localnicii au fost cei care au sunat primii la 112 și au anunțat evenimentul. Autocarul, plin cu ucraineni care mergeau acasă în Odessa, a lovit un limitator de înălțime aflat în fața unui pod, iar partea superioară a mijlocului de transport a fost distrusă complet. Imapactul i-a aruncat pe oameni pe jos și a durat zeci de minute până si-au revenit și coborat din vehicul. Localnicii i-au ajutat și i-au scos din epava autocarului.

Localnicii din Năvodari cred că vina îi aparține șoferului. Este adevărat că nici ziua nu sunt foarte multe indicatoare care să anunțe limitatorul de înălțime însă cred că atenția conducătorului auto a fost distrasă și în plus avea și viteză, susțin martorii. Bărbatul a fost testat de polițiști cu etilotestul iar rezultatul a fost zero.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a activat planul roșu de intervenție. Cel puțin 50 de pompieri, paramedici și medici au fost rapid mobilizați la locul accidentului cu autospeciale pentru victime multiple, 12 ambulanțe SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță, utilaj de descarcerare și de terapie intensivă mobilă. S-a trecut la evaluarea medicală a persoanelor implicate în accident.

”La fata locului cand au ajuns colegii au gasit aproximativ 40 de pasageri, au fost evaluate medical mai multe perosane, cincisprezece dintre acestea au avut nevoie de ingrijiri medicale la fata locului, ulterior 8 dintre ele au fost transportate la Spitalul Judetean Constanta, din fericire nu a fost nimeni in stare critica”, a declarat lt. Anamaria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea

”La urgenta spitalului judetean Constanta au fost adusi 8 pacienti, au fost toți preluați imediat, s-au efectuat toate investigațiile de specialitate necesare, fiind internați șapte dintre aceștia. Erau toți conștienți, colaboranți, stabili hemodynamic, prezentau traumatisme minore pentru care au primit îngrijiri de specialitate iar în această dimineață au fost din nou evaluați și urmează să fie externați în cursul acestei zile”, a declarat Crina Kibedi, purtător de cuvânt SCJU Constanța. 

Polițiștii de la Rutieră investighează cauzele producerii accidentului. Se pare că șoferul ucrainean greșise drumul și a observat prea târziu limitatorul de înălțime. Ceilalți pasageri au plecat spre Odessa cu alt autocar.

Related Articles

Back to top button