Majorarea ajutoarelor de încălzire acordate clienților branșați la sistemul centralizat de termoficare, la Mangalia
,,La prima ședință a Consiliului Local voi propune majorarea ajutoarelor de încălzire acordate clienților branșați la sistemul centralizat de termoficare, în special pentru vârstnicii orașului, persoanele cu dizabilități și cele din categoriile vulnerabile. Așa cum am mai spus, nu sunt de acord să subvenționăm încălzirea din bani publici pentru cei care au venituri mari sau pentru cei cărora nu le place munca. În schimb, consider că în actuala conjunctură economică la nivel național, este de datoria noastră să sprijinim familiile defavorizate pentru a putea plăti încălzirea, pe timpul iernii. Astfel, vom majora de la 2500 la 4600 de lei pragul de venit pe membru de familiei, necesar acordării ajutorului de încălzire, pentru toate categoriile de beneficiari. Persoanele cu dizabilitati vor primi, necondiționat, de la bugetul local, jumătate din prețul gigacaloriei, iar vârstnicii (peste 63 de ani femei și 65 de ani bărbați) vor primi un sprijin financiar similar pentru locuința de domiciliu, fără nicio altă condiție, cu excepția încadrării în pragul maxim de venit, indicat mai sus. Celelalte categorii se vor încadra în criteriile existente anterior, însă majorarea aproape de dublu a pragului de venit va ajuta mult mai multe gospodării racordate la sistemul centralizat să primească ajutoare de încălzire, de la bugetul local,” a transmis Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia