Actualitate

Festivalul Internaţional al Culturilor Etnice Tradiţionale la a 8-a ediție

Festivalul Internațional autentic turcic-tătar Kara Ulîs Kurultai, aflat la cea de-a 8-a ediție un eveniment istoric renăscut, organizat și realizat de Uniunea Democrată Tătară se va desfășura sub patronajul CNR-UNESCO între 2-3 septembrie 2023 la Plaja Turqoise din Venus, Mangalia.

Festivalul se va bucura de 15 jocuri și sporturi tradiționale, dintre care 10 înscrise în patrimoniul cultural imaterial al umanității pe lista UNESCO, de 5 cupe mondiale, mâncare și spectacol de muzică și dansuri tradiționale, ateliere creative și meșteșugărești și 40 de țări participante. Publicul va beneficia de un spectacol incendiar inedit cu artiști renumiți precum legenda Asiei Centrale- Arslanbeck Sultanbekov, cei mai de seamă artişti Crimeeni Rustem Memet Ulȋ şi Ghiulizar Bekir Kȋzȋ, celebra Fanfara Otomana, Ansamblul Ankara Klubu, ansamblul crimeean Kirim Aylesi, ansamblul din Kazakhstan, ansamblul Kârgâz, Ansamblul din Găgăuzia (R. Moldova), Grupul Miras, Elfyn Band și mulți alții.

Serile vor fi învăluite de magia artificiilor și focul șamanilor cu ritualuri specifice tradiționale. Intrarea este liberă pentru toți participanții, iar copiii si tinerii vor beneficia de premii la jocurile din cadrul festivalului. În cadrul festivalului sub patronajul și îndrumarea CNR-UNESCO se va desfășura conferința internațională “THE INTANGIBLE HERITAGE UNESCO: PRESENT AND FUTURE” în data de 3 septembrie 2023 ora 15, unde vom avea onoarea participării invitaților speciali și deosebiți naționali și internaționali, instituții guvernamentale, ambasade de pe teritoriul României, personalități culturale, artistice și sportive.

KARA ULÎS KURULTAI 2023, Festivalul Internaţional al Culturilor Etnice Tradiţionale, va aduce o contribuţie valoroasă în promovarea şi cunoaşterea culturii etniei turcice-tătare, a diversităţii culturale și a patrimoniului imaterial UNESCO ca o valoare pozitivă spre o educaţie interculturală la nivel mondial.

Related Articles

Back to top button