Captură de milioane de euro
Un nou transport de încălțăminte contrafăcută a fost descoperit de polițiștii de frontieră. Acestea purtau denumirea unui brand de lux cunoscut, iar valoarea totală a mărfurilor confiscate este de peste 6,4 milioane de euro. Întreaga cantitate a fost ridicată, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșitii infracțiunii de punere în circulație a unui produs ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
În Portul Constanța, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal Constanșa, au efectuat un control fizic la rampele de containere. Astfel, în interiorul unui container sosit din China ce avea ca destinatar o societate comercială cu sediul în municipiul București, au descoperit aproximativ 13.500 de perechi de încălțăminte sport ce purtau semnul figurativ al unui brand internațional de lux.
Bunurile susceptibile de a aduse atingere dreptului de proprietate intelectuală, au fost estimate la valoare de peste 6,4 milioane de euro. Conform atribuțiilor legale, au fost ridicate de către autoritatea vamală și lăsate în custodia declarantului vamal. În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Acesta este al doilea caz similar, după ce, cu o zi înainte, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă identificaseră tot într-un container sosit din China, peste 2.600 perechi de încălţăminte tip sport, purtând denumirea aceluiaşi brand de lux, susceptibile de a fi contrafăcute. În mod identic, bunurile ar fi trebuit să ajungă la o societate comercială din Bucureşti.
Şi în acest caz, întreaga cantitate a fost ridicată de către autoritatea vamală, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de legea privind mărfurile şi indicaţiile geografice.