Actualitate

Declarație de presă a deputatului constănțean Lucian Lungoci

„Stelian Ion – la Constanța nu poți să faci spital din pancarte și lozinci!

Câte spitale s-ar fi făcut, Stelian Ion, dacă nu ați fi risipit voi 1 miliard de euro pe vaccinuri inutile?! Credeam că de asta v-ați strâns voi USR-iștii să vă treziți urlând aiurea pe sub geamurile Ministerului Sănătății!

Stelian, ai fost ministru în Guvernul condus de Superman care a avut o creștere economică atât de ”fantastică” încât suntem acum obligați de Comisia Europeană să tăiem 2,1 miliarde de euro din granturile pentru PNRR!

Spitalul din Constanța a pierdut finanțarea pentru că autoritățile locale nu au fost în stare să facă un proiect concret! De ce nu spui asta, Stelian Ion?! Pentru că ar trebui să vorbești de incompetența Consiliului Județean Constanța care nu a mișcat mai nimic pentru acest proiect. Dar ce sa vezi, un scaun cald de vicepreședinte al CJ Constanța este ocupat tocmai de USR. De aceea taci, Stelian Ion!

Domnule deputat, oamenii s-au saturat de circ și vuvuzele!

Constanța nu va pierde acest proiect!

Construirea acestui spital se va face cu finanțare de le Banca Europeană de Investiții. Tot de PSD!

Voi v-ați bătut joc de orice în țara asta cât ați fost la guvernare. Lăsați oamenii în pace. Știu ei mai bine.

PS: E totuși o performanță că Stelian Ion și colegii lui USR-iști s-au inspirat din protestele AUR de la Ministerul Sănătății. Poate îl luați cu voi data viitoare și pe Stegarul Dac să vă ajute cu vuvuzelele!”, a declarat Lungoci Dumitru Lucian – deputat PSD Constanța.

Related Articles

Back to top button