Actualitate

Cetățeni sirieni ascunși în remorca unui autocamion, depistați de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, doi cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera din Bulgaria în România, ascunși în remorca unui autocamion.

În data de 20.09.2023, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, s-a prezentat la control un cetățean din Ucraina care conducea un autocamion cu semiremorcă, încărcat, conform documentelor de însoţire a mărfii, cu rulouri de tablă, cu destinaţia Ucraina.

În urma verificărilor efectuate, echipa comună de control formată din polițiștii de frontieră români şi bulgari a descoperit, ascunşi în compartimentul marfă al semiremorcii, doi cetățeni străini. Cu ocazia verificărilor, lucrătorii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, în vârstă de 18, respectiv 22 de ani.

Ca urmare a celor constatate, persoanele respective au fost preluate, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Related Articles

Back to top button