ActualitatePolitica

Pericolul consumului de droguri

Sâmbătă, 30 septembrie, Organizația Județeană PUSL Constanța, a desfășurat o acțiune de informare cu tema „Pericolul consumului de droguri”, ce l-a avut ca invitat pe Marius Cristian Oprișan, specialist Asociația EQUITAS Constanța.

Au fost dezbătute subiecte precum adicția la substanțe psihotrope, efectele negative asupra tinerilor dar și asupra familiilor acestora, acțiuni și metode de informare, prevenire și combatere a acestui flagel. Discuțiile au fost interactive, având chiar intervenția unui fost consumator care a reușit să treacă peste această dependență.

Întâlnirea s-a bucurat de o participare numeroasă a membrilor organizațiilor din județ și municipiu. Organizația PUSL Constanța își propune să organizeze mai multe acțiuni de acest gen, cu implicarea instituțiilor din comunitate.

Related Articles

Back to top button