Educație/Cultura

Astăzi se decernează Trofeul ,,Dan Moisescu’’

Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului – Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu” (04-05 octombrie 2023), în organizarea Consiliului Judeţean Constanţa, prin Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”, a debutat, miercuri, 4 octombrie, în forță.

Sala de spectacole a Centrului Multifuncţional Educativ pentru Tineret (CMET) „Jean Constantin” a răsunat de acordurile muzicii populare și aplauzele publicului constănțean iubitor de folclor, care a stat la rând pentru a intra la acest eveniment devenit unul cu tradiție în spațiul cultural dobrogean. La fel ca și în prima zi de festival, și astăzi, când are loc Gala Laureaților, de la ora 18:00, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, Centrul Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada” dorindu-și ca acest eveniment să fie o reală bucurie pentru cât mai mulți iubitori ai tradițiilor și muzicii populare românești.

Astfel, începând cu ora 18:00, pe scena CMET „Jean Constantin” vor avea loc Gala Laureaților și Festivitatea de premiere, urmate de recitalurile artiștilor: Mariana Ionescu Căpitănescu, Liliana Laichici, Marian Cozma, Ovidiu Barteș. Tinerele speranțe ale muzicii populare românești au făcut cinste zonelor etnofolclorice din care provin Ziua de debut a ediției din acest an a Festivalului – Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu” a stat sub semnul emoțiilor intense pentru tinerii concurenți care s-au întrecut în cadrul celor două secțiuni: Interpretare instrumentală: instrumente de suflat, instrumente cu coarde – reci și Interpretare vocală.

Prin prestația lor interpretativă admirabilă, dublată de prezența scenică deosebită, cât și de frumoasele costume populare tradiționale pe care le-au purtat cu mândrie, aceștia au făcut cinste zonelor etnofolclorice din care provin, câștigând rapid inimile publicului. Acest adevărat spectacol folcloric oferit de tinerele speranțe ale muzicii populare românești, care au prilejul de a se afirma, în aceste zile, pe scena Festivalului – Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”, a fost ridicat la cele mai înalte standarde de calitate și datorită acompaniamentului muzical asigurat de virtuozii instrumentiști din cadrul orchestrei Ansamblului Folcloric Profesionist Brâuleţul a Centrului Cultural Judeţean Constanţa Teodor T. Burada, la pupitrul căreia s-a aflat maestrul dirijor prof. dr. Cristian Obrejan.

Publicul spectator a răsplătit cu aplauze îndelungi și ovații artiștii și întregul spectacol al primei seri de festival, care a fost completat de o suită de recitaluri antrenante. În recital au putut fi urmărite: câștigătoarea Trofeului ,,Dan Moisescu’’ de anul trecut – Alexandra Bălăreanu, solista Ansamblului Folcloric Profesionist Brâuleţul- Elena Plătică, precum și îndrăgita interpretă de muzică populară din Republica Moldova, Adriana Ochișanu, a cărei prestație de excepție a ridicat constănțenii în picioare. Nu au lipsit nici momentele artistice oferite de corpul de dansatori al Ansamblului Folcloric Profesionist Brâuleţul.

Astăzi, în urma deliberărilor, juriul de specialitate va anunța câștigătorul Trofeului ,,Dan Moisescu’’ (5000 lei), precum și pe ceilalți tineri soliști și instrumentiști care vor urca pe podiumul festivalului. Componența juriului: prof. dr. Maria Tănase Marin – Etnomuzicolog și producător TV (președinte) și membrii: Mariana Ionescu Căpitănescu – Profesor și solist vocal al Ansamblului „Maria Tănase” din Craiova, Ileana Vieru – Realizator emisiuni la Radio România – Antena Satelor, Virgil Nițulescu – Manager Muzeul Național al Țăranului Român și Șerban Cezar Gheorghiu – Șef Secția Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” – Promovare Cultură Tradițională din cadrul Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”.

Emoțiile vor fi maxime pentru toți concurenții, care vor afla, în această seară, la Gala Laureaților, dacă vor urca pe podium. Evenimentul este prezentat de Raluca Diaconu și Ionuț Dulgheriu.

Related Articles

Back to top button