Asociația Elevilor din Constanța: „Ministrul Educației legalizează fondul clasei!”
Asociația Elevilor din Constanța trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că Ministerul Educației permite părinților să strângă bani pentru organizarea excursiilor din cardul “Școlii Altfel”!
Miercuri, 11 octombrie, a fost publicat în Monitorul Oficial un nou document privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului “Școala Altfel”, la care au fost aduse câteva modificări. La articolul 6, alineatele 1 și 6, li se permite părinților să contribuie cu fonduri financiare la activitățile din “Școala Altfel” prin intermediul Asociațiilor de Părinți:
“Activitățile Programului „Școala altfel” sunt proiectate și derulate în parteneriat cu elevi, alte cadre didactice, părinți, reprezentanți ai instituțiilor, autorităților, companiilor sau organizațiilor nonguvernamentale locale, ținând cont și de resursele, inclusiv cele financiare, disponibile în unitatea de învățământ”.-art. 6 alin. 1
“Părinții pot decide să susțină financiar activitățile desfășurate în cadrul programului Școala Altfel prin Asociația de părinți cu personalitate juridică cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare. Este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau personalului din unitatea de învățământ în strângerea de fonduri de la părinți sau prin gestionarea de fonduri Asociației de părinți utilizate în derularea programului Școala Altfel”.-art. 6 alin.6
Ținem să mentionăm că în proiectul pus în dezbatere publică, excursiile în afara localității pe banii părinților erau interzise în „Școala altfel”.
Aceste norme sunt neconstituționale, încălcând principiul gratuității educației, și vor conduce la discrepanțe și bullying între copiii cu părinți care își permit costurile si cei cu o situație financiară precară.
Solicităm modificarea de urgență a textului legislativ și vom ataca în instanță această măsură discriminatorie în caz contrar!