Actualitate

Cum arată craterul lăsat de o dronă care ar fi căzut în apropiere de Tulcea

Forțele ruse au continuat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România, astfel că în ultimele ore echipele din teren ale Ministerului Apărării Naționale au raportat descoperirea unui crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, într-o zonă cu vegetaţie aflată în apropierea malului drept al Braţului Chilia. Situația aeriană a fost monitorizată în timp real de către experți. Zona a fost securizată și s-au ridicat probe pentru continuarea investigațiilor.

Descoperirea a fost făcută la câțiva kilometri de localitatea Plauru, după ce Poliția de Frontieră a raportat un posibil impact în zonă, după care autoritățile competente au securizat zona și au început investigațiile, transmit reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

”Ministerul Apărării Naționale a monitorizat în timp real situația aeriană în zonele de responsabilitate. Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN a activat procedurile de Poliție Aeriană și a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, începând cu ora 23.20, cu privire la zonele specifice din județele Tulcea și Galați, aflate în proximitate, cu potențialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situații… echipele din teren au raportat descoperirea unui crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, într-o zonă cu vegetație aflată în apropierea malului drept al Brațului Chilia, la aproximativ 3 km vest de localitatea Plauru”, a declarat COSTI SPÎNU, purtător de cuvânt al MApN 

Localnicii din zonă au auzit bubuiturile și trăiesc cu spaimă în fiecare zi.

”Colaborarea este foarte bună cu ISU cu Prefectura cu MAPN. Nu am nimic să reproșez. Armata este, Frontiera la fel. Primăria nu mai are atribuții în această situație! Sunt alte instituții care gestionează“, a declarat TUDOR CERNEGA , primarul Comunei Ceatalchioi 

Au fost luate măsuri de securizare a zonei și au fost notificate structurile competente pentru ridicarea probelor și desfășurarea investigațiilor. Forțele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spațiului aerian și de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații. Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar, transmit reprezentanții MApN.

Related Articles

Back to top button