Administratie

Banii din Anghel Saligny, gură de oxigen pentru dezvoltarea infrastructurii județului Constanța

Proiectele de infrastructură din județul Constanța primesc o gură de oxigen prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Două contracte de finanțare ce vizează reabilitarea drumului comunal din Băneasa și modernizarea tramei stradale în comuna Nicolae Bălcescu au fost semnate de reprezentanții administrațiilor locale și ministrul Dezvoltării. Cele două contracte însumează aproape 19 milioane de lei. 

Noi contracte de investiții prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, ce vizează dezvoltarea infrastructurii rutiere a județului Constanța au fost semnate de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației. 10 milioane de lei este suma finanțată pentru modernizarea tramei stradale în comuna Nicolae Bălcescu din județul Constanța, lot 1. Investiția este așteptată de toți locuitorii, cărora li se va îmbunătății traiul de zi cu zi. Același lucru se va întâmpla și în comuna Băneasa. Aproape 9 milioane de lei au fost alocați prin program pentru reabilitarea drumului comunal DCL 475.

”Drumul DCL 475 contractul care l-am semnat face legătura la traficul greu între localitățile Băneasa, Olitina, Lipnița și toată zona. Trotoarele sunt de interes că pâțnă acum nu le-am demarat că am avut toate lucrările subterane, canalizare, apă și sunt foarte importante pentru comunitate.  +  pe strada Florilor se lucrează deja, s-au făcut aproximativ 300 de metri poate și mai bine  +  am primit si de la drumuri nationale avizul sa lucram si pe strada Trandafirului și lucrăm în continuare cât timpul ne permite”, a declarat Paul Coliș, primarul comunei Băneasa 

”Mă bucur să constat că, prin fiecare proiect care prinde viață și la care am pus umărul și noi, oamenii beneficiază de o calitate mai bună a infrastructurii, fie că vorbim despre drumuri, poduri și podețe, alimentare cu apă, canalizare ori rețele de gaze”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea

Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” vizează realizarea a peste 9.000 km de rețele de alimentare cu apă, 17.000 km de rețele de canalizare, 2.000 km de drumuri județene și 15.000 km de drumuri locale, precum și a 104 obiective de investiții, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale.

Related Articles

Back to top button