Social/Economic

Caravana Redescoperă Oina continuă în județul Constanța

Proiectul Caravana Redescoperă Oina realizat de Consiliul Județean Constanța va continua în zilele de 20 și 21 octombrie, când este programată prima ediție a Cupei Tomisului la oină.
Competiția programează meciurile în patru locații din județul Constanța, respectiv Hârșova, Valu lui Traian, Eforie și Băneasa, acolo unde au fost organizate deja meciuri demonstrative între echipele A.C.S. Frontiera Tomis Constanța și C.S. Tradisport Constanța, la care au asistat grupele de copii ale instituțiilor de învățământ înscrise în Cupa Tomisului.
Așadar, Cupa Tomisului va avea următoarea desfășurare:
📍 20 octombrie – Eforie: ora 9:00 – ședința tehnică, ora 9:30 – meciurile (echipe participante Liceul Teoretic ,,Anghel Saligny” Cernavodă, Liceul Tehnologic Topraisar, Școala Generală nr. 1 Tuzla, Liceul Teoretic ,,Carmen Sylva” Eforie, Școala Gimnazială nr. 1 Mircea Vodă, Școala Gimnazială nr. 1 Saligny);
📍 20 octombrie – Valu lui Traian: ora 14:00 – ședința tehnică, ora 14:30 – meciurile (echipe participante Școala Gimnazială nr. 1 Castelu, Școala Gimnazială nr. 37 Constanța, Școala Gimnazială ,,George Enescu” Năvodari, Liceul Tehnologic ,,Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, Școala Gimnazială nr. 40 Constanța);
📍 21 octombrie – Hârșova: ora 9:00 – ședința tehnică, ora 9:30 – meciurile (echipe participante Școala Gimnazială nr. 1 Dorobanțu, Școala Gimnazială nr. 1 Hârșova, Școala Gimnazială nr. 1 Târgușor / Școala Gimnazială Grădina, Liceul Tehnologic Crucea / Școala Gimnazială Siliștea, Școala Gimnazială nr. 1 Pantelimon);
📍 21 octombrie – Băneasa: ora 14:30 – ședința tehnică, ora 15:00 – meciurile (echipe participante Liceul ,,Regele Carol I” Ostrov, Școala Gimnazială nr. 1 Ciocârlia, Școala Gimnazială ,,Ioan Atanasiu” Lipnița / Școala Gimnazială Făurei).
Proiectul Caravana „Redescoperă Oina” este realizat de Federația Română de Oină cu sprijinul Consiliul Județean Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Direcția pentru Sport și Tineret a județului Constanța. De asemenea, Federația Română de Oină mulțumește Primăriei Orașului Hârșova pentru sprijinul logistic acordat în derularea proiectului.

Related Articles

Back to top button