Actualitate

Proiect în premieră extraordinară, la Constanţa, „Parada stradală”

Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanța și maestrul Mihai Mălaimare prezintă, în premieră naţională, un proiect unicat – „Parada stradală”, un eveniment extraordinar, a cărui pregătire şi organizare se realizează la Constanţa.

Lansarea acestei iniţiative culturale şi artistice unice se va petrece în prezenţa maestrului Mihai Mălaimare, în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc luni, 23 octombrie 2023, la ora 14.00, la Sala Studio a Facultăţii de Arte (sediul de pe Bulevardul Mamaia nr. 124) şi la care invităm pe toţi cei interesaţi, „actori” sau „spectatori” ai actelor culturale din oraşul nostru.

„Parada stradală” este, practic, o continuare a Proiectului „Moștenirea”, în contextul căruia, anul trecut, a fost experimentată tema „Statuii vivante”.

„Este o extraordinară temă de pedagogie teatrală, una care pune actorul în situații dintre cele mai neașteptate și îl solicită la maximum, atât în ceea ce privește abilitățile sale ludice, cât și în cele care țin de asumarea unor mijloace de expresie specifice.

Realizarea sa solicită mai mult timp, mai multe antrenamente, iar plasarea sa în teritoriul exclusiv al artei actorului duce parada stradală în domeniul spectacolului teatral, al teatrului vorbit, intrând astfel în competiție cu orice alt tip de spectacol de interior”, a declarat maestrul Mihai Mălaimare.

„Parada stradală” reprezintă o întoarcere la mecanismele actanţiale ale teatrului antic, la tehnicile actoriceşti specifice comediei, la motivaţiile acesteia, suficient de puternice pentru a trece proba timpului şi la sinteza teatrului văzut „ca o tribună socială”. „În principiu, elementele forte ale paradei stradale, așa cum o gândesc și o voi realiza eu în cadrul acestui proiect sunt următoarele: imagini mari, costume supradimensionate, instalație de dimensiuni apreciabile, sistem de sunet, amplificare și generare de curent alternativ și posibile marionete uriașe. Actorii vor deveni beneficiari ai unor mijloace de expresie precum: dansul, cataligele, instrumentele de suflat, cantoul, tehnica rostirii amplificate (lavalieră sau microfon), mânuirea de marionete cu fir sau marionete uriașe, jonglerie, etc.”, a mai declarat artistul Mălaimare.

Related Articles

Back to top button