Social/Economic
Vrei să faci parte din familia salvatorilor pompieri? Vă puteți înscrie la Școala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldeşti
Tinerii care doresc să facă parte din echipa salvatorilor, se pot înscrie pentru ocuparea unuia dintre cele 300 de locuri alocate Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldeşti.
Ei pot alege una dintre cele două calificări: „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă” (275 locuri) și „maistru militar auto” (25 locuri).
Persoanele care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare pot transmite cererea de înscriere și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea noastră, până la data de 05 noiembrie 2023 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică). Acestea trebuie să fie completate lizibil, semnate și transmise, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail : resurse_umane@isudobrogea.ro.
Calendarul de admitere este următorul:
05 noiembrie a.c.: data limită pentru depunerea cererilor de înscriere (online);
24 noiembrie a.c.: data până la care va avea loc evaluarea psihologică;
24 noiembrie a.c.: termenul pentru depunerea tuturor documentelor necesare constituirii dosarului de recrutare;
07-13 decembrie a.c.: evaluarea performanțelor fizice;
16 decembrie a.c.: susținerea probei de evaluare a cunoștințelor;
20 decembrie – 25 ianuarie 2024: examinarea medicală, la care pot participa doar candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concurs, în ordinea descrescătoare a notelor finale;
02 februarie 2024 – termen de afișare a rezultatelor finale.
Mai multe informații pot fi aflate accesând: