Aurora Boreală, spectacol pe cerul României! Unde a fost vizibil fenomenul
A fost specatcol pe cerul României, iar toate privirile, dar și telefoanele au stat ațintite seara trecută spre bolta cerească. Aurora boreală, un fenomen care, în mod obişnut se desfăşoară în regiunile polare, a fost vizibilă şi în țara noastră, dar şi alte zone în care nu apare în mod obişnuit. Reţelele de socializare s-au umplut cu sute de fotografii care au surprins frumuseţea fenomenului. Oamenii de ştiinţă spun că aurora boreală a fost cauzată de o erupție solară care a avut loc în urmă cu câteva zile.
Cerul a fost cuprins de o culoare unică, un roz aprins care a acaparat imediat toate privirile. Fenomenul a putut fi observat din aproape toate zonele ţării, dar cel mai bine a fost surprins în Timiş. Şi în Satu Mare, Bihor, Cluj, Caraș Severin, București, Giurgiu, Ialomița sau Tulcea, oamenii au ieşit din case pentru a admira aurora boreală. Oamenii de ştiinţă au şi o explicaţie pentru acest fenomen straniu pentru ţara noastră. Aurora boreală a fost cauzată de o erupție solară care a avut loc în urmă cu câteva zile. De vină ar fi particulele încărcate electric ale vântului solar, care interacţionează cu atmosfera Pământului.
”Noi avem un clopot magnetic generat de nucleul care se mișcă – spirit practic rămâne în urma rotației Pământului – și generează un câmp magnetic, o energie. Acest câmp magnetic se pune ca o umbrelă și ne apără, ne păzește, ne protejează atmosfera de a fi măturată de acest cuvânt solar. În zonele marginale, la poli, acest clopot se diluează, puterea lui se diluează și apar aurorele”, a declarat dr. Adrian Bîlbă, doctor în științe
Aurora Boreală, cunoscută și sub numele de Aurora Polară, este un spectacol natural care se desfășoară în cerul nopții în regiunile polare ale Pământului. Aurora Boreală se manifestă sub forma unor fascicule sau dungi colorate, care pot varia de la nuanțe de verde la albastru, mov și roz. Aceste culori vibrante sunt rezultatul interacțiunii particulelor încărcate cu diferite gaze din atmosferă, precum oxigenul și azotul.
”Am văzut un cer puternic înroșit. De ce înroșit? Pentru că lumina s-a văzut printr-un travers de atmosferă mai groasă în zona noastră și tangențial, care reține culoarea albastră și lasă să pătrundă culoarea roșie. Din cauza asta aurorele, acolo unde străbat mai mult aer sunt roșiatice”, a declarat dr. Adrian Bîlbă, doctor în științe
Fenomenul produce un dans hipnotic de lumină în cer, care poate fi observat în special în nopțile senine și întunecate ale iernii în regiunile polare, cum ar fi Scandinavia sau Alaska.