Administratie

34 noi spații de joacă pentru cei mici, amenajate la Constanța

Pe lângă cele 4 locuri de joacă care au fost deja amenajate, cele 10 la care se lucrează acum și care vor fi date în folosință până la sfârșitul anului, alte 34 spații pentru cei mici se află în diferite etape de proiectare. 

Mai exact, cele 34 de locuri de joacă au fost împărțite în 3 loturi, astfel: un lot cu 10 locuri, altul cu 6, respectiv cu 18 spații pentru copii.

Primul lot, cu 10 locuri de joacă, este cel mai aproape de materializare. Pentru acesta există deja autorizație de construire și urmează să fie achiziționată execuția lucrărilor.

În cazul celui de-al doilea lot, cu 6 locuri de joacă, a fost aprobat studiul de fezabilitate în ultima ședință a Consiliului Local, urmând să fie obținută autorizația de construire, elaborarea proiectului tehnic și achiziția pentru execuția lucrărilor.

Nu în cele din urmă, în cazul lotului 3, cuprinzând 18 spații pentru distracția celor mici, a fost semnat contractul pentru proiectarea acestora. Urmează obținerea avizelor, studiul de fezabilitate, autorizația de construire, proiectul tehnic și achiziția pentru execuția lucrărilor.

Toate locurile de joacă vor fi amenajate cu elemente care să satisfacă atât nevoile copiilor mici, dar și a celor un pic mai mari, respectându-se în primul rând normele de siguranță și de calitate.

Related Articles

Back to top button