Mircea Geoană, vizită la Constanța! Ce mesaj a avut de transmis
Vizită de rang înalt la Constanța! Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană a vizitat Portul Constanța și Academia Navală Mircea cel Bătrân. Oficialul a vrut să afle care sunt problemele de securitate așa cum le vede țara noastră și a transmis referitor la conflictele de la graniță, că România nu are de ce să se teamă. Geoană a subliniat și necesitatea unor investiții majore pe care statele membre NATO trebuie să le facă și cu precădere cele unde infrastructura civila nu poate fi folosită și în scop militar în caz de nevoie.
Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO s-a aflat timp de două zile intr-o vizita de lucru în Bulgaria și România. Prima oprire a fost la vecinii de peste graniță, acolo unde s-a întâlnit cu oficialii bulgari, de la care a aflat cum se prezintă situatia de securitate în Marea Neagră. A avut o serie de intâlniri politice, iar la Varna a participat la o prezentare a conducerii militare privind situația de securitate din zona Mării Negre. A ajuns apoi la Constanța, unde a vizitat Academia Navală Mircea cel Bătrân, dar și Portul Militar Constanța. Și aici, ca și în Bulgaria, Geoană a vrut saă afle direct de la conducerea marinei militare care sunt problemele de securitate așa cum le vede țara noastră.
”Am avut reconfirmarea a ceea ce NATO afirmă si anume că zona Marii Negre este importantă din punct de vedere strategic. Aliații sunt foarte importanți pentru securitatea generala a alianței și continuăm să investim împreună cu aliații și sa implementam planurile de apărare în zona Marii Negre. Apărăm interesele cetățenilor noștri așa cum este normal în cazul NATO.”, a declarat Mircea Geoană, adjunctul secretarului general NATO
Referitor la războiul ce are loc la granițele țării, Geoană a spus că ceea ce se întamplă acolo este foarte important, că situația este permanent monitorizată de NATO însă România nu are motive să se teamă.
”Imediat, comandantul suprem aliat a luat masuri imediate de suplimentare a tot ce înseamnă supraveghere sistem drone și rachete în această zonă. S-au suplimentat echipele de politia aeriana ptr aceasta zona. Soluția durabila este însă implementarea planurilor de apărare ptr ca ele respecta toate aceste necesități”, a declarat Mircea Geoană, adjunctul secretarului general NATO
Geoană a subliniat și necesitatea unor investiții majore pe care statele membre NATO trebuie sa le facă și cu precădere cele unde infrastructura civila nu poate fi folosita și în scop militar în caz de nevoie. Vorbim aici de tari precum România sau Polonia.
”Sperăm sa recuperăm deficitul de investiție din ultimii ani. Zona navala e importantă, investițiile vor releva acest lucru și oamenii sunt foaret importanți să fie motivați, bine pregătiți. + E o cursa contracronometru ca să irigam cu structura militara și civila pentru ca orice forma de logistica sa aibă și caracteristica militara în caz ca e nevoie. Este important ca și în aceasta zone e mai multa nevoie de infrastructura”, a declarat Mircea Geoană, adjunctul secretarului general NATO
Mandatul lui Mircea Geoană la NATO se încheie anul viitor, în octombrie. Întrebat dacă este tentat să candideze pentru președinția țării, Geoană a spus că deocamdată vrea să își ducă mandatul la bun sfârșit însă a lăsat să se înțeleagă că nu ar refuza o astfel de provocare.