Caravana „Fii pregătit” ajunge la Constanța
Oferirea primului ajutor poate face diferența între viață și moarte. Iar locuitorii din județul Constanța pot învăța cum să acorde primul ajutor și asta datorită unui eveniment organizat în luna noiembrie de către pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța.
Caravana SMURD “FII PREGĂTIT“ va poposi în municipiul Constanța în perioada 18-19 noiembrie. Fiecare persoană ar trebui să fie conștientă că are nevoie de o minimă pregătire pentru a face față unor situații limită, astfel încât să se protejeze pe sine, familia ori membrii comunității din care face parte.
Caravana va ajunge în municipiul Constanța în perioada 18-19 noiembrie în Portul turistic Tomis în zona Comandamentului Flotei între orele 10 și 18.
Această experiență interactivă va ajuta la înțelegerea potențialelor pericole, a consecințelor acestora și în special a măsurilor de prevenire și a regulilor de intervenție în situații de urgență. Datorită unei intervenții rapide și acordării corecte a manevrelor de prim ajutor, finalul unei posibile situații critice ar putea avea un final diferit, schimbat de noi în bine.
Astfel, elevii și cadrele didactice de la nivelul instituțiilor de învățământ din județ sunt invitate să ia parte la sesiunile de pregătire în cazul unor situații de urgență, dar și la lecțiile de prim ajutor care se vor desfășura în cadrul Caravanei „Fii pregătit”.