Social/Economic

Concertul caritabil de Crăciun în sprijinul copiilor cu cancer, organizat de Asociația Dăruiește Aripi

Asociația Dăruiește Aripi vă așteaptă la Concertul caritabil de Crăciun în sprijinul copiilor cu cancer

Concertul caritabil de colinde de Crăciun este susținut de Orchestra și Corul Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța, pe 8 decembrie, cu începere de la ora 18:00.

Serata muzicală va fi deschisă de o recepție cu degustare de vinuri, mini bufet și de o expoziție de fotografie.

Fondurile adunate vor fi direcționate integral către continuarea și extinderea programului de îngrijiri acasă la copiii cu cancer din Dobrogea, care anul viitor împlinește 6 ani de activitate.

Prin acest program, echipe mixte ale asociației și personal medical specializat de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, secția de onco-hematologie pediatrică, merg acasă la copiii cu cancer pentru proceduri din planul de tratament care se pot realiza în afara spitalului. Îngrijirile medicale sunt efectuate în condiții de maximă siguranță, sub coordonarea medicului curant.

Aceste servicii sunt gratuite pentru toți copiii și familiile lor.

Biletele la evenimentul din 8 decembrie pot fi cumpărate online la https://www.daruiestearipi.ro/product/concert-caritabil-de-craciun-2023/. Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0745 864 034 (persoană de contact Ana Maria Toma).

Related Articles

Back to top button