Proiectil neutralizat
Un proiectil a fost descoperit în zona Eforie Nord. O grupă de scafandri militari EOD, specializați în lupta împotriva dispozitivelor explozive, din subordinea Centrului 39 Scafandri, a executat, în zona Eforie Nord, o misiune de neutralizare a unui proiectil. Se pare că, cel mai probabil, proiectilul provine din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Elementul de muniție a fost descoperit întâmplător la începutul acestei săptămâni în zona unei plaje din Eforie Nord. Se pare că aici erau executate lucrări de înnisipare. Imediat, cei care au făcut descoperirea, au sunat la Serviciul de Urgență 112. Ca urmare a apelului și a solicitării primite din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, prin Centrul Național Militar de Comandă al Ministerului Apărării Naționale, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat executarea misiunii de neutralizare a proiectilului descoperit de draga autorefulantă care desfășura activități de lărgire a plajei.
Specialiștii EOD s-au deplasat din portul militar Constanța cu o ambarcațiune rapidă până în raionul în care se afla dispozitivul exploziv, pentru a-l transporta într-o locație sigură și pentru a-l neutraliza. Procedura utilizată de aceștia a fost executată în conformitate cu standardele specifice. Posibila proveniență a proiectilului este cel de-Al Doilea Război Mondial. În cele din urmă, elementul de muniție a fost neutralizat cu succes.