Politica

Mesajul primarului municipiului Constanța de Ziua României

„Ziua de 01 Decembrie ne amintește de fiecare dată că indiferent de cât de diferiți sau departe suntem unii de alții, vom fi întotdeauna o singură inimă care bate românește, prin limba pe care o vorbim, cultura, istoria și tradiția românească.
Întotdeauna am militat pentru dragostea față de patrie, manifestată, cum altfel, dacă nu prin a o servi cu devotament și implicare.
Să fii patriot este o deviză pe care o au foarte mulți în zilele noastre, însă, o știm cu toții, este mult mai ușor să o declari decât să o arăți. De-a lungul timpului mi-am dat seama că gesturile simple sunt cele mai sincere dovezi de patriotism. Să îți exprimi dorința de a cunoaște mai multe despre strămoșii tăi și sacrificiul lor pentru țară, să îi inspiri copilului tău iubirea față de patrie, să îi vorbești de frumusețile ei, de importanța cunoașterii limbii române și cum să o cinstească vorbind-o corect, să călătorești și să te minunezi de țara ta sunt doar câteva astfel de exemple.
De ziua noastră, dragi români, să îndrăznim să visăm la România pe care ne-o dorim și să o transformăm în realitate!
La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a transmis Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.

Related Articles

Back to top button