Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul’’ și invitații săi susțin „Spectacol de Craciun”
În spiritul sărbătorilor de iarnă, Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada”, oferă publicului de la malul mării un dar cultural-artistic special, menit să aducă în sufletele constănțenilor magia atmosferei de final de an, cu dansuri, colinde, muzică tradițională și artiști de seamă ai scenei locale și naționale.
Este vorba despre Spectacolul de Crăciun susținut de renumitul Ansamblu Folcloric Profesionist ,,Brâulețul” și invitații săi, miercuri, 13 decembrie 2023, cu începere de la ora 18.00, în sala mare a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin”. Constănțenii sunt așteptați la ultima întâlnire din acest an cu Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul”, acest adevărat ambasador cultural al Dobrogei și al Constanței, care se bucură de recunoaștere în întreaga țară pentru profesionalismul și dăruirea cu care promovează folclorul dobrogean.
Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist ,,Brâulețul”, condusă de maestrul dirijor Cristian Obrejan, solista ansamblului, Elena Plătică, profesor de canto muzică populară în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada”, corpul de dansatori al ansamblului, cât și invitații lor – Marcel Pavel, Marius Ciprian Pop, Adriana Ochișanu, Elena Gatcin, Corala ,,Armonia’’ și Ansamblul Folcloric ,,Zestrea’’ – solist Marius Zgâianu, vor crea o atmosferă plină de bucurie și voie bună, așa cum se cuvine la sfârșit de an, în așteptarea Crăciunului și a Revelionului. Organizatorii au pregătit un spectacol complex, din cadrul căruia nu vor lipsi suitele de dansuri tradiționale dobrogene, susţinute de artiştii Ansamblului Folcloric Profesionist ,,Brâulețul”. Prezentatorii „Spectacolului de Crăciun” sunt Roxana Cioacă și Ionuț Dulgheriu.
Evenimentul este inițiat de Secția Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul” – Promovare Cultură Tradițională din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada”. Intrarea publicului la eveniment este liberă, cu mențiunea că toți cei care doresc să participe la Spectacolul de Crăciun din data de 13 decembrie 2023 o vor putea face în baza biletelor cu valoare 0 lei, cu rând și loc, ce se pot procura de la casieria Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin’’ din Bulevardul Ferdinand nr. 56 (săptămâna 04.12 – 10.12.2023, conform programului casieriei: Luni: 10:00-18:00; marți: 10:00-16:00; miercuri: 10:00-18:00; joi: 12:00-20:00; vineri: 12:00-20:00; sâmbătă și duminică: 10:00-18:00). De asemenea, biletele cu valoare 0 lei se pot rezerva și online, accesând link-ul https://www.cinemagia.ro/bilete/ui/movie/startOrder/?eventId=3104637 .
Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâuleţul”
Entitate folclorică reprezentativă pentru acest areal geografic, Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâuleţul” este, fără tăgadă, un nume important în peisajul folcloristic românesc, demn urmaș al unor nume ilustre precum Dan Moisescu, Gheorghe Parnica, Elena Roizen și alții.
Sub egida Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”, Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâuleţul” are ca misiune promovarea și valorificarea tradițiilor dobrogene şi naţionale. Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâuleţul” este format din orchestra condusă de dirijor Cristian Obrejan și grupul de dansatori.