Social/Economic

Onix, un pufos de 3 luni, a fost adoptat din Adăpostul de animale abandonate Constanța

Onix, un patruped de doar 3 luni, are începând de astăzi o nouă familie. Cățelul a fost adoptat de o doamnă generoasă, care s-a îndrăgostit de personalitatea jucausă și afectuoasă a pufoșeniei, simțind că acesta este companionul perfect. Dacă și voi vă doriți un animal de companie căruia să îi dăruiți iubire necondiționată, adăpostul public de animale abandonate Constanța este locul unde veți găsi peste 350 de căței care au nevoie de un cămin și de stăpâni iubitori.

Să iubești animalele, să le îngrijești și să le oferi un cămin înseamnă să ai o inimă bună și nobilă. Iar doamna din imagini a dovedit că se poate să oferi dragoste necondiționată unui patruped abandonat, care aștepta să fie adoptat. Iar după ce a vizitat adăpostul public de animale abandonate Constanța, femeia a decis că Onix, un cățeluș de doar 3 luni, este companionul perfect, iar acum patrupedul are parte de iubirea și căldura unei stăpâne generoase. Personalitatea jucausă și afectuoasă a cățelului au cucerit-o pe femeie, așa că nu a stat pe gânduri când a venit vorba să-l ia acasă. Această adopție, posibilă după un efort comun, reprezintă un pas semnificativ către o viață mai bună pentru pufoșenia în vârstă de 3 luni, iar această poveste cu final fericit pentru Onix arată că o comunitate unită poate face o diferență semnificativă pentru animalele fără stăpân.

În continuare, reprezentanții administrației locale vă invită să vă alăturați campaniei “Adoptă un cățel!”. Persoanele interesate sunt încurajate să ia în considerare adopția, având în vedere că în adăpostul municipalității sunt peste 350 de suflete care își așteaptă omul lor. Fiecare adopție schimbă destinul unui suflet pufos, iar impreună putem face un pas important în susținerea acestor gesturi nobile.

Reprezentanții Adăpostul public de animale abandonate Constanța vă așteaptă să veniți să adoptați căței pe str. Câmpul cu Flori nr.11, iar programul de vizitare este: Luni, Marți, Miercuri, Vineri între orele 10:00-14:00; Joi 09:30-17:30. Detalii suplimentare puteți obține la numărul de telefon: 0733045213. Și nu trebuie să uitați că adopția este gratuită!

Related Articles

Back to top button