Politica

Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă: „ Partidul Național Liberal a relansat Institutul de Studii Populare”

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Bogdan Huțucă, Președintele PNL Constanța, anunță că partidul a relansat Institutul de Studii Populare, un instrument necesar în interiorul partidului

„Într-o Românie în care populismul barbar și extremist încearcă să distragă atenția de la ceea ce înseamnă cu adevărat tradiția, creștinismul și democrația, PNL are obligația de a aduce în prim-plan idei valoroase, prin care a reușit să fie speranța românilor mai bine de 145 ani. Un partid care a câștigat independență, a unit românii, dar a și modernizat instituțiile democratice ale statului, a dezvoltat infrastructura publică, are obligația de continua misiunea națională, dar și creștină, sub blazonul liberalismului.

Institutul de Studii Populare este un instrument necesar în interiorul partidului, care ar putea fi o punte de legătură, o platformă de dezbateri, de dialog, unde vor putea fi generate idei pentru a întări cele mai importante curente din PNL: liberalismul clasic, conservatorismul și creștin-democrația.

Acest cadru instituțional, instrument de lucru, este binevenit, mai ales că astăzi, unii încearcă să confiște tradiția prin care PNL s-a afirmat de-a lungul istoriei. Cataloghez evenimentul de relansare a institutului drept unul în care voci critice din spațiul public- Sever Voinescu, Baconschi, Papahagi- au pledat într-o manieră deschisă, critică, dar în același timp, combatantă, în favoarea dreptei autentice românești”, a scris pe pagina sa de socializare, Bogdan Huțucă.

Related Articles

Back to top button