Continuă protestele în justiție și la Constanța
Continuă protestele în justiție, pe termen nelimitat! Grefierii au ieșit din nou în stradă, pentru a-și striga nemulțumirile și anunță că vor participa doar la şedinţele considerate urgente, vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul şi nu mai asigură permanenţă. În plus, în ziua votării bugetului pentru 2024 vor înrerupe lucrul timp de 4 ore.
Bine îmbrăcați, cu mesaje în care și-au scris nemulțumirile, grefierii constănțeni au întrerupt lucrul și au ieșit din nou în fața Curții de Apel pentru a transmite doleanțele coaliției de guvernare, care până în acest moment nu a luat seamă de revendicările lor. Sindicatul transmite că salariile personalului din cadrul Autorității judecătorești au fost greșit calculate la momentul elaborării actualei legi a salarizării nr. 153/2017, ceea ce a generat mii de procese pe rolul instanțelor de judecată și nicio creștere salarială timp de 6 ani, iar la întâlnirea din data de 7 decembrie 2023, de la sediul Ministerului Finanțelor Publice, ministrul finanțelor publice a comunicat ca nu sunt bani și nu vor fi alocate fonduri pentru plata integrală a salariilor și a tranșelor din hotărâri judecătorești și acte administrative, scadente în anul 2023. Ca urmare a acestui mesaj, începând de astăzi, pe perioadă nedeterminată de timp, personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete va adopta ample forme de protest.
”Nemulțumirile noastre sunt ed natură salarială, dar nu doar salarială, suntem nemulțumiți și de condițiile de muncă, de subfinanțarea sistemului de justiție care se întâmplă de cel puțin 20 de ani, atâția am eu de când lucrez în acest sistem, sediile nu sunt prorpii, nici domeniului de activitate, nici numărului de angajați. + timp de patru ore am suspendat activitatea intregii instanțe, grefierii asigură doar participarea în ședințele de judecată însă numai cu privire la cauzele considerate urgente de lege și de președintele completului de judecată”, a declarat Roxana Roșca, lider de sindicat.
De asemenea, personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete nu va mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru legal și nu va mai asigura niciun fel de permanență în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală. În plus, grefierii anunță că în ziua votării bugetului de stat pentru anul 2024 se va întrerupe activitatea în instanțe și parchete timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00.