Educație/Cultura

13 decembrie – Ziua etniei tătare din România

Semnificația zilei de 13 decembrie
În urma revoluţiei bolşevice din octombrie 1917, tătarii crimeeni s-au mobilizat pentru a-şi lua destinul în propriile mâini. A fost convocat Congresul Tătarilor Crimeeni (Qurultay) care a avut drept obiectiv fundamental organizarea structurilor politice şi administrative menite a duce lupta pentru autodeterminare şi proclamarea unei republici tătare crimeene, independente. Aceasta era în conformitate cu aspiraţiile tătarilor crimeeni care, după anexarea Crimeei de către Imperiul Rus în anul 1783 şi dezintegrarea Hanatului, fuseseră deposedaţi de toate drepturile în propria ţară.
În condiţiile dificile ale Primului Război Mondial, Qurultay-ul a decis organizarea primelor alegeri pentru Parlamentul Naţional. Au fost aleşi 76 deputaţi, între care se aflau şi 4 femei. Convocat în prima sa sesiune în data de 13 Decembrie 1917, Parlamentul a elaborat Constituţia, iar la 26 Decembrie a proclamat Republica Democrată Crimeea. La conducerea republicii tătare a fost ales Numan Çelebi Cihan, unul din liderii de excepţie ai tătarilor crimeeni.

Related Articles

Back to top button