Actualitate

Unde depozităm deșeurile de mari dimensiuni?

Atenție unde alegeți să aruncați deșeurile voluminoase! Dacă locuiți în cartierul Faleză Nord și aveți astfel de deșeuri de care nu mai aveți nevoie, trebuie să știți că le puteți depune în containerul special amplasat în cartier. Pentru a fi mai ușor de găsit, el este amplasat lângă platformele pentru colectarea deșeurilor menajere.

Atât pentru deșeurile menajere, cât și pentru cele de mari dimensiuni, există containere speciale și separate pentru depozitarea lor gratuită. Săptămâna aceasta, benele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în cartierul Faleză Nord, pe strada Pescarilor, bloc FZ 26.

În aceste bene speciale, constănțenii pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au nevoie precum: saltele, mobilier, canapele, obiecte de uz sanitar, mochete sau calorifere. Mai mult decât atât, pentru a fi mai ușor de găsit, aceste containere sunt amplasate lângă platformele pentru colectarea deșeurilor menajere.

Dacă, din diferite motive nu ați putut duce deșeurile voluminoase la benele amplasate temporar în cartierul dumneavoastră, trebuie să știți că puteți duce permanent aceste deșeuri la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, numărul 290 A, de luni până duminică între orele 08:00 și 17:00. De asemenea, graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”. Vă reamintim că depozitarea sau abandonarea deșeurilor pe domeniul public al municipiului Constanța, constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare. Polițiștii locali desfășoară periodic activități specifice ce au ca scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției mediului și a gestionării deșeurilor.

Pentru a evita încălcarea normelor legale, dar și pentru a păstra curățenia în oraș, autoritățile fac apel la fiecare constănțean în parte să acționeze responsabil și să gestioneze deșeurile în mod corespunzător.

 

Related Articles

Back to top button