Amalia Niță, legitimată la CSM Constanța, a câștigat turneul „Nations Cup” din Serbia
Sub conducerea antrenorilor de la lotul național de box, Adrian și Mihaela Lăcătuș, Amalia Niță de la CSM Constanța a participat săptămâna trecută la cea de-a 13-a ediție a turneului internațional „Nations Cup” programat în orașul Sombor din Serbia.
Sâmbătă seară în finala categoriei 75 kg, Amalia Niță s-a confruntat cu Kseniia Prusakova din Rusia și sportiva clubului constănțean a demonstrat încă o dată valoarea și calitățile, care au făcut din ea o campioană.
Amalia, triplă campioană europeană și neînvinsă în carieră, s-a impus cu 3-2 în fața pugilistei din Rusia și a obținut primul trofeu al anului.
2024 este un an important pentru Amalia, cu obiective de mare anvergură, titlul mondial și cel european, două etape de referință în parcursul spre titlul olimpic din 2028.
La CSM Constanța, Amalia Niță, alintată „Little Queen”, este pregătită de antrenorii Mihai Constantin și Ionuț Bodilcu.