Actualitate

Îmbrăcăminte contrafăcută în valoare de 60.000 de lei, descoperită în PTF Ostrov

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au descoperit, într-un microbuz articole vestimentare în valoare de 60.000 de lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 04.02.2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, judeţul Constanţa, în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră, în cadrul activității de control la frontieră, pe sensul de intrare în ţară, au descoperit într-o autoutilitară, înmatriculată în R. Moldova, condusă de către un cetățean moldovean în vârstă de 27 de ani,  370 tricouri și 93 perechi de treninguri, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Produsele, în valoare de aproximativ 60.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Related Articles

Back to top button